Judecătorii și procurorii care demisionează după expirarea termenului de 20 de zile de la inițierea evaluării externe nu vor mai fi considerați automat ca nepromovând vettingul. Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prevederea care impunea această consecință indiferent de motivele demisiei. Totodată, persoanele vizate vor putea solicita continuarea procedurii de evaluare, chiar dacă au renunțat la funcție. Decizia a fost anunțată de președinta Curții Constituționale, Domnica Manole.
Sesizarea examinată de Curtea Constituțională a avut la bază două excepții de neconstituționalitate. Prima a fost ridicată de un complet al Curții Supreme de Justiție, iar cea de-a doua de avocatul care reprezintă interesele Veronicăi Dragalin, fostă șefă a Procuraturii Anticorupție, în cadrul unui proces aflat pe rolul instanței supreme.
Contestațiile au vizat prevederile Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, care stabileau că depunerea cererii de demisie după expirarea termenului de 20 de zile de la notificarea privind inițierea evaluării echivalează automat cu nepromovarea vettingului.
Potrivit normei contestate, persoanele care demisionau după expirarea acestui termen erau considerate ca nepromovând evaluarea, indiferent de motivele care au determinat plecarea din funcție.
Autorii excepțiilor au susținut că o asemenea prevedere poate afecta grav reputația profesională și cariera persoanelor vizate, deoarece nepromovarea evaluării atrage inclusiv interdicția de a ocupa anumite funcții publice pentru o perioadă de până la cinci ani, respectiv între cinci și șapte ani, în condițiile legii.
Curtea a constatat că legea nu făcea diferență între demisia pentru evitarea evaluării și cea determinată de motive obiective.
În explicațiile prezentate, Domnica Manole a precizat că instanța constituțională a analizat prevederile prin prisma dreptului la respectarea vieții private, dreptului de a participa la administrarea treburilor publice și dreptului la muncă, garantate de articolele 28, 39 și 43 din Constituție.
Curtea a recunoscut că stabilirea unui termen-limită pentru depunerea sau retragerea cererilor de demisie urmărește un scop legitim: eficientizarea activității comisiilor de evaluare și prevenirea tentativelor de evitare a vettingului.
Totuși, judecătorii constituționali au constatat că aplicarea automată a sancțiunii nu ține cont de circumstanțele individuale ale fiecărei persoane.
„Curtea a observat că norma contestată îi determină pe subiecții evaluării care din motive personale vor să-și dea demisia din funcția deținută fie să se abțină de la schimbarea statutului profesional pe durata procesului de evaluare, fie să-și asume aplicarea interdicției de ocupare a unor funcții de judecător sau de procuror, precum și a altor funcții de demnitate publică pentru o perioadă de la 5 la 7 ani”, a explicat Domnica Manole.
Președinta Curții a mai precizat că Parlamentul nu a făcut distincție între persoanele care folosesc demisia pentru a evita verificările și cele care pleacă din funcție din motive obiective, serioase și verificabile.
În consecință, Curtea a considerat că aplicarea automată a efectelor nepromovării, fără posibilitatea examinării motivelor demisiei și fără posibilitatea continuării evaluării la solicitarea persoanei vizate, reprezintă o măsură disproporționată.
Ce se întâmplă de acum cu judecătorii și procurorii care demisionează?
Curtea Constituțională a declarat neconstituțional textul „indiferent de motivul invocat” din articolul 3 alineatul (4) al Legii nr. 252/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor.
Până când Parlamentul va modifica legislația, Curtea a stabilit o soluție provizorie: dacă un judecător sau procuror depune cererea de demisie după expirarea termenului de 20 de zile de la notificarea inițierii evaluării, comisiile vor continua procedura de verificare a integrității, în cazul în care persoana respectivă solicită acest lucru.
Astfel, demisia nu va mai atrage automat calificarea de nepromovare a vettingului, iar persoana vizată va putea cere ca evaluarea integrității sale să fie dusă până la capăt. Totodată, Curtea Constituțională a emis o adresă către Parlament, solicitând intervenția legislativului pentru ajustarea cadrului normativ la prevederile Constituției.


