Magistraţii de la Curtea Constituţională au respins sesizarea lui Veaceslav Ioniţă, în privinţa demiterii fostului director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Victor Parlicov.
Înalta Curte a fost sesizată de către fostul deputat PLDM, care a deţinut şi funcţia de preşedinte al Comisiei economice, Veaceslav Ioniţă. Potrivit lui, eliberarea din funcţie a lui Victor Parlicov a fost nimic mai mult decât un joc politic, iar decizia judecătorească privind suspendarea lui Parlicov a fost interpretată.
„S-a încercat să invoce incompatibilitatea, deşi legea prevede expers ce înseamnă incompatibilitate. Parlamentul a interpretat prea larg o decizie a instanţei de judecată, în care se menţiona că un şef de Agenţie poate fi suspendat din funcţie, dar nu trebuia să-l demită”, a declarat Ioniţă.
De cealaltă parte, reprezentantul Parlamentului la Curte, Ion Creangă, a menţionat că Legislativul nu a făcut altceva decât să execute o decizie a instanţei judecătoreşti şi a luat o Hotărâre discutată şi în cadrul Comisia juridică, numiri şi imunităţi.
„Condamnarea oricărei persoane este incompatibilă cu ocuparea unei funcţii publice, iar această calitate de condamnare contravenţională este în temeiul unei hotărâri judecătoreşti. Suspendarea din funcţie atrage după sine şi eliberarea din funcţie”, a spus Creangă.

În acest sens, Curtea Constituţională a recunoscut drept constituţională Hotărârea Parlamentului privind eliberarea din funcţie a directorului ANRE, Victor Parlicov.   Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data doptării şi se publică în Monitorul Oficial al R. Moldova. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE