Primarii câtorva localități din Republica Moldova au câștigat alegerile din primul tur, chiar dacă au acumulat doar câteva zeci de voturi, comunică Politik.md.
Un exemplu în acest sens este primarul nou ales al satului Salcia din raionul Taraclia, Vladimir Chirnev. Acesta a fost înaintat de Partidul Comuniștilor și a câștigat alegerile din primul tur cu doar 81 de voturi în favoarea sa. Acesta a avut încă trei contracandidați, la urnele de vot prezentându-se, însă, doar 154 de săteni.
Un exemplu similar este și socialista Valentina Gribinenco, care deja a câștigat alegerile din satul ochiul Roș, raionul anenii Noi, cu doar 89 de voturi. Aceasta a acumulat 51.15% din voturi chiar dacă a avut încă doi contracandidați, înaintați de Partidul comunist și de Partidul Democrat.
Pe de altă parte, chiar dacă în satul Alava, raionul Ștefam Vodă, la vot au participat doar 241 de persoane, aceștia nuau putut ajunge la un consens. Astfel, în turul doi se vor regăsi liberal democratul Petru Morar și democratul Veaceslav Sîvac. Aceștia au acumulat câte 96, și respectiv, 93 de voturi.