Un internaut, acuzat că în 2008 a blocat sistemul informatic al Băncii Franţei timp două zile, a fost achitat de către Curtea Penală din Rennes, după ce avocatul său a susţinut că acesta a acţionat cu bună-credinţă, scrie A1.ro.
Bărbatul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, este un beneficiar al sistemului de asigurări sociale destinat persoanelor care nu pot munci şi cărora statul francez le asigură astfel un venit minim. Acesta îşi petrece cea mai mare parte a timpului pe forumurile de pe internet şi astfel a descoperit o cale pentru a evita numerele premium (suprataxate).
"Într-o zi, folosind Skype, a apelat fără să ştie Banca Franţei. Când a fost întrebat parola, aceasta a tastat simplu 123456. Şi a mers", a declarat avocata sa, Hélène Laudic-Baron.
Dar această intruziune a blocat pentru 48 de ore Departamentul de Supraveghere a Datoriei şi a determinat declanşarea unei anchete internaţionale.