Solicitarea lui Vladimir Putin de a introduce armata în Ucraina a fost aprobată și de Consiliul Federaţiei al Parlamentului Rusiei. Ruşii consideră că Moscova este obligată să-şi apere "fraţii" din Ucraina de "fasciştii naţionalişti".
De cealaltă parte, Secretarul american de stat, John Kerry, a declarat ca SUA vor sta la straja intereselor Ucrainei.
Potrivit presei ucrainești, deputații Radei Supreme din Ucraina cer Europei și Statelor Unite să impună sancțiuni pentru Putin și cei 90 de deputați, care au aprobat începerea unui război în Ucraina.
„Decizia Rusiei de a trimite armata în Ucraina este un motiv pentru convocarea Consiliului NATO”, anunță ministrul afacerilor externe al Lituaniei, Linus Linkevicius.
În acest context, și ONU va organiza o ședință extraordinară în această noapte.