Crimă îngrozitoare la Cahul. Un tânăr şi-a ucis colegul de şcoală, aplicându-i mai multe lovituri de cuţit. Tragedia s-a întâmplat în ziua de 4 mai, relatează POLITIK.
Potrivit poliţiei, tânăr în vârstă de 21 de ani, originar din oraşul Cahul, a fost reţinut pentru că a omorât fostul coleg de şcoală. Cadavrul tânărului a fost depistat într-o casă fără supraveghere de către nişte locuitori ai oraşului, care au şi anunţat poliţia.
În urma cercetării la faţa locului, forţele de ordine au stabilit că persoana decedată este un tînăr de 20 de ani, domiciliat în oraşul Cahul. Potrivit expertizei medico-legale efectuate, moartea tânărului a survenit în rezultatul multiplelor lovituri penetrante cu cuţitul pe tot corpul.
Tânărul şi-a recunoscut pe deplin vina, declarând că s-ar fi răzbunat pentru un conflict pe care îl avuse încă în şcoală. În urma percheziţiei efectuate la domiciliul suspectului, a fost depistat telefonul mobil a victimie, cuţitul cu care ar fi săvârşit infracţiunea, iar din viceul din curtea casei a fost sustrasă camaşa bănuitului cu urme de sânge.
Cazul este cercetat de către poliţie. Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă până la 15 ani de închisoare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE