Creștinii de rit vechi sfințesc astăzi, 28 august, sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, anunță Politik.md. Cu această ocazie, se țin slujbe speciale și predici în mai multe lăcașe sfinte din țară.
Potrivit Bibliei, fiind pe Cruce, Isus și-a adus aminte de Maica Lui, şi arătînd către Apostolul Ioan ce se afla acolo, i-a zis: Femeie, iată fiul tău. După aceea, a privit către Ioan şi i-a zis: Iată maica ta. Şi aşa, după ce a dat-o pe Maica Lui în grija Ucenicului celui iubit, Mîntuitorul Şi-a dat sufletul Lui pe Cruce.
Sfânta Maria şi-a petrecut cea mai mare parte a restului vieţii ei la Ierusalim, cercetînd adesea locurile care îi aminteau de marile evenimente şi de minunile făcute de fiul ei pentru mîntuirea omenirii. Ea cerceta Golgotha, Bethleemul, şi Muntele Măslinilor. Dintre puţinele ei călătorii mai depărtate, se păstrează însemnările călătoriei ei la Antiohia, de asemenea ale călătoriei ei în Insula Cipru.
Ea a mai cercetat şi Sfântul Munte Athos, pe care însăşi l-a binecuvîntat, şi a rămas o vreme la Efes în grija Sfintului Ioan Evanghelistul, în timpul cumplitei prigoane dezlănţuite împotriva creştinilor la Ierusalim. La o vîrstă mai înaintată ajungînd, ea mergea adesea să se roage Domnului, dorind ca El să o ia din această lume cît mai curînd cu putinţă. Cu ocazia unei astfel de rugăciuni, la Maica Domnului a venit Arhanghelul Gavriil, care i-a descoperit că peste trei zile Domnul o va chema la El. Arhanghelul i-a dăruit şi o stîlpare de finic din Rai, care avea să fie dusă în procesiune la slujba înmormîntării ei.
După acea rugăciune ea s-a întors acasă plină de bucurie, nădăjduind că îi va vedea încă măcar o dată pe toţi Apostolii şi Ucenicii Fiului ei în această viaţă, mai înainte de a pleca. Maica Domnului i-a întîmpinat cu bucurie, i-a întărit, i-a mîngîiat, i-a povăţuit, şi le-a împuternicit sufletele. Apoi şi-a dat liniştită al ei suflet în mînile lui Dumnezeu, fără durere şi fără suferinţă a trupului.
Sfinţii Apostoli au luat pe umerii lor sicriul ce purta trupul adormit al Maicii Domnului, să-l îngroape cu cinste în Grădina Ghetsimani, în mormîntul Sfinţilor ei Părinţi, Ioachim şi Ana.

Nu se cunoaşte vîrsta la care a trecut la Ceruri Maica lui Dumnezeu, dar părerea celor mai mulţi Sfinţi Părinţi este că Maica Domnului a adormit la vîrsta de peste şaizeci de ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE