„Menţionez că astăzi au fost procesate 115 probe, ca rezultat avem 15 cazuri noi, total avem 109 cazuri înregistrate în Republica Moldova de Coronavirus de tip nou. Dacă e să fac o analiză a cazurilor numai care s-au înregistrat astăzi patru sunt de import, este vorba despre două persoane revenite din Franţa, un caz din Ucraina şi unul din Cehia. Cu regret, chiar dacă am solicitat persoanele să se abţină de la călătorii, 11 cazuri avem locale, o gravidă de la Ştefan Vodă, care a intrat în contact cu cineva revenit din excursia de la Poceav. Mai avem un caz de infectare în rândul personalului medical. Rog încă o dată populaţia Republicii Moldova de a fi responsabilă nu doar faţă de sine şi faţă de cei apropiaţi, dar să manifeste stimă şi responsabilitate faţă de personalul medical ”, a spus Viorica Dumbraveanu.

Totodată, ministra a anunţat că zece pacienţi de la Spitalul „Toma Ciorbă” sunt în stare gravă. 

Prim-ministrul Ion Chicu a menţionat că duminica, în data de 22 martie, mai multe locaşuri sfinte au oficiat slujbe religioase, contrar tuturor normelor impuse de autorităţi.

„Din 1062 de locaşuri sfinte, 375 au desfăşurat servicii divine în interior, ceea ce totalmente e contrar regulilor, 382 s-au conformat, iar 305 au fost cei mai conştienţi şi au desfăşurat slujbele fără enoriaşi sau nu au desfăşurat deloc. Cele 375 care nu s-au conformat, denotă o lipsă de responsabilitate, remarc cu mare regret că slujitorii bisericii nu manifestă respect faţă de medicii noştri”, a menţionat Ion Chicu.

Premierul a mai spus că în cadrul şedinţei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale din această seară se va decide ce măsuri vor fi luate în raport cu aceste cazuri.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE