Un lot de peste 200 de perechi de ochelari pentru corecţie a vederii urma să ajungă ilicit în Republica Moldova, comunică Politik.md
La pista de control „intrare autoturisme în RM”, pentru efectuarea controlului de rigoare s-a prezentat un mijloc de transport, la volanul căruia se afla un cetățean moldovean.
Controlului vamal atât șoferul cât și pasagerii au declarat doar o parte din bunuri, acest fapt fiind indicat şi în declaraţia pe proprie răspundere.Ulterior, a fost dispus efectuarea contolului fizic detaliat a bunurilor și bagajelor localizate în compartimentul marfar.
Ca rezultat al controlului fizic efectuat, în compartimentul marfar au fost depistate cutii cu ochelari pentru corecţia vederii, nedeclarate și dosite în vederea transportării ilicite.
Valoarea exactă a acestora urmează a fi stabilită. Marfa a fost reținută în vederea confiscării, iar contravenientul, urmează să achite o amendă în valoare de trei mii de lei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE