Contabila șefă, recent angajată la Ministerul Educației, Nadejda Pohilă, a fost demisă la doar două zile după ce a fost numită în funcție. Potrivit informației oferite de Ministerul Educației, ea ar fi depus o cerere de demisie, anunță Politik.md.
Reacția vine după ce presa a scris că funcționara a fost implicată în dosare penale, fiind chiar și condamnată penal cu suspendare, după ce a fost prinsă că a furat din salariile angajaţilor Inspectoratului Ecologic de Stat, unde deţinea funcția de contabil-șef.
Printr-un comunicat al Ministerului Educației, instituția a declaratcă nu dispune de instrumente de anchetă la angajarea în funcție, așa încât nu a putut cunoaște integral trecutul profesional al lui Pohilă.
„Ținem să menționăm că dna Pohilă urma să prezinte cazierul judiciar la Direcția resurse umane, formare continua și atestare în termen de zece zile, conform Legii 158 din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public”, se menționează în comunicat.
Menționăm, că în cadrul unei investigații apărute pe anticoruptie.md, se relata faptul că fiind în calitate de şefă a Direcţiei finanţe şi evidenţă contabilă a Ministerului Culturii, Nadejda Pohilă ar fi scos la iveală un șir de scheme și furturi ale fostului ministru, Boris Focșa. Ulterior, însă, tot Pohilă și-ar fi retras acuzațiile.  

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE