Curtea de Apel Chișinău a amânat și cea de-a treia ședință de judecată, privind solicitarea Fundaţiei „Soluţia” de anulare a deciziei Consiliului Municipal Chişinău, prin care consumatorii sânt obligați să achite diferența consumului de apă indicată de contorul individual şi cel de la bloc.
Şedința a fost amânată la solicitarea juriștilor de la „Soluția” pe motiv că la audieri nu s-a prezentat nici un consilier municipal.
Menționăm că, la sfârşitul anului trecut, consumatorii casnici din municipiul Chişinău au fost obligaţi să achite diferenţa dintre datele contorului individual şi cel comun al blocului locativ pentru apa caldă şi rece, în baza unei hotărâri a CMC din 2008.
Ulterior, Inspectoratul pentru Protecţia Consumatorilor a atacat în judecată decizia, iar instanța a decis că decizia CMC este legală.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE