Grupul liberalilor reformatori, în frunte cu liderul acestora, Ion Hadârcă au condiționat desfășurarea negocierilor privind crearea noului Guvern și anume – păstrarea la maximum a ministerelor. Despre acestea a menționat chiar Hadârcă în cadrul emisiunii „ÎnProfunzime” de la postul ProTV, anunță Politik.md.
„Luni la ora17.00 noi deja ieșisem cu o declarație în care am fixat modul de participare a reprezentanților noștri la negocieri. Noi am pledat pentru revenirea la masa de negocieri și eliminarea plasării PL în opoziție. Totodată, noi am negociat ca să ne păstrăm maximum de portofolii. Adică toți miniștrii noștri din Guvernul Filat 2 să se regăseascăîn Guvernul Filat 3. Era o singură problemă cu Ministerul Transporturilor - acesta era sacrificat PD-ului”, a afirmat Hadârcă.
Liberalul reformator a subliniat că astea sunt condițiile, pe care le pune și în continuare,iar faptul că participă la negocieri, vorbește de capacitatea grupului de a încerca salvarea cursului european. Cu referire la sesizarea depusă la Curtea Constituțională, Ion Hadârcă a precizat că sesizarea lor o vizează pe acea depusă inițial la CC. „Noi nu contestăm decizia, noi cerem revizuirea hotărârii CC. Sesizarea inițială conținea una, iar suplimentarea lui Munteanu perturbează sesizarea inițială. În cazul ăsta noi trebuia să fim puși la curent cu acele suplimentări”, a precizat Hadârcă.
Menționăm, că liberalii reformatori s-au adresat Curtii Constituționale, cerându-le magistraților să-și revizuiască decizia, prin care lui Vlad Filat i s-a interzis să devină prim-ministru.

