Deputații comuniști au înregistrat astăzi și tot astăzi a fost pusă în discuții, și deja aprobată o Hotărâre, prin care va fi creată o Comisie parlamentară specială. Aceasta urmează să stabilească și să propună un proiect de lege, prin care să fie desemnată neutralitatea permanentă a R. Moldova.
Împotriva acestei intenții s-au pronunțat unii deputați din PLDM și PL, care afirmă că „acesta vine din frica unora că R. Moldova s-ar putea alătura unor structuri internaționale precum NATO”.
Parlamentarul Veaceslav Untilă a menționat că PL deja s-a adresat la Curtea Constituțională, în privința interpretării articolului Articolul 11, care pevede că „Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă; și Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”. „Mai bine să așteptăm decizia Curții Constituționale și abia după asta să decidem în privința constituirii acestui grup”, a solicitat Veaceslav Untilă.
În replică, deputatul comunist, Vladimir Vitiuc, a spus că până Curtea se va expune, grupul de lucru ar putea activa. Potrivit proiectului, acest grup urmează să fie creat din deputați și să informeze periodic Parlamentul despre activitatea sa.
Proiectul în cauză a fot susținut de către deputații PSRM, PCRM și PD.