Comuniștii le cer europenilor „să ordoneze conducerii de la Chișinău, ca să-și dea demisia”. Asta pentru că, PCRM îi consideră pe guvernanți corupți și „mafioți”. În acest sens, membrii și simpatizanții PCRM se vor aduna în fața misiunii diplomatice a UE la Chișinău, în cadrul unui meeting.
Anunțul a fost făcut astăzi, 25 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, de către liderul partidului, Vladimir Voronin. Potrivit lui, europenii „au ochii legați și nu văd sau nu vor să vadă ce se întâmplă de facto în țară”.
„Ca să fie clar: noi vom protesta nu împotriva Uniunii Europene, ci împotriva acestei guvernări criminale, susținute de UE”, a declarat Voronin.
În context, colegii săi de partid, Mark Tkaciuk și Grigore Petrenco au ținut să critice dur acțiunile premierului, ale președintelui țării, subliniind că în scurt timp vor veni cu detalii privind desfășurarea meetingului.