Comisia Economie, Buget și Finanțe va propune mâine, 19 martie, Biroului Permanent al Parlamentului, să includă pe ordinea de zi subiectul privind demiterea guvernatorului Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu, anunță Politik.md.
Subiectul a fost aprobat cu votul a 8 din cei 12 membri ai Comisiei, pe acesta insistând cel mai mult deputații socialiști, dar și cei din PCRM. Potrivit președintelui Comisiei, Veaceslav Ioniță, membrii comisiei susțin că acest subiect se discută deja de prea mult timp și că un motiv ar fi deprecierea majoră a leului.
„I-am informat pe colegii mei că propunerea de demisie a Guvernatorului o poate face doar președintele Parlamentului, dar colegii au cerut ca președintelui să-i fie expusă opinia Comisiei. Deja președintele va lua o decizie în acest sens”,  a declarat Veaceslav Ioniță la finele ședinței Comisiei. 
 În context, Ioniță a menționat că pentru mâine este preconizată o nouă ședință a Comisiei, unde vor fi invitați toți actorii importanți în privința situației de la Banca de Economii și Aeroportul Internațional Chișinău. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE