Coletele comandate de pe platforme internaționale precum Temu, Shein sau AliExpress ar putea fi taxate începând cu 1 octombrie, după ce autoritățile au anunțat eliminarea facilității care permite în prezent importul fără TVA pentru coletele cu o valoare de până la 150 de euro.
Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul unei emisiuni la TV8. Potrivit oficialului, nu este vorba despre introducerea unei taxe noi, ci despre aplicarea TVA-ului standard la import, în contextul alinierii la regulile internaționale și al creșterii comerțului electronic.
„TVA-ul trebuie să fie unul pentru toți și pentru orice import. Faptul că a existat acest plafon de până la 150 de euro nu era justificat în condițiile actuale ale comerțului electronic”, a declarat Gavriliță.
Ministrul a explicat că măsura urmărește corectarea dezechilibrelor dintre comercianții locali, care achită taxe și contribuții complete, și platformele externe, care permit livrarea directă către consumatori fără TVA.
Potrivit acestuia, problema nu este una izolată Republicii Moldova, ci este întâlnită și în statele Uniunii Europene, unde autoritățile au început deja să ajusteze regulile privind importurile prin e-commerce.
„Dacă un camion trece frontiera fără taxe, este contrabandă. Dar când vorbim de zeci de mii de colete, trebuie să existe aceeași regulă fiscală pentru toți”, a explicat oficialul.
Noua politică ar urma să stabilească aplicarea TVA standard de 20% pentru toate coletele importate, indiferent de valoare. Autoritățile estimează că impactul asupra prețurilor finale ar putea fi limitat, deoarece comercianții internaționali au marje suficiente pentru ajustări.
„Nu înseamnă că prețurile vor crește automat cu 20%. În multe cazuri, costurile pot fi absorbite prin reduceri sau marje comerciale”, a precizat Gavriliță.
În prezent, coletele cu valoare de până la 150 de euro sunt scutite de TVA la import în Republica Moldova. Eliminarea acestei facilități a fost discutată anterior la nivel guvernamental, în contextul protejării economiei locale și al creșterii veniturilor bugetare.


