Consiliul Municipal Chişinău (CMC) a aprobat astăzi, 21 octombrie, în cadrul ședinței consiliului Strategia de Transport a municipiului Chișinău, anunță Politik.md. Astfel, aleșii locali planifică să modifice transportul public, astfel încât microbuzele de rută să nu mai circule pe străzile din centrul capitalei și pe arterele principale ale municipiului.
Astfel, maxi-taxiurile vor trebui să evite: bulevardul Moscovei, str Kiev, bdul Ștefan cel Mare și altele, circulând pe străzi secundare. De asemenea, decizia adoptată astăzi presupune că microbuzele să poată staționa doar în stațiile autorizate și să ia un număr limitat de persoane în picioare până la 7 sau până la 10 în funcție de capacitatea mijlocului de transport.
O altă prevedere ține de modernizarea autobuzelor și troleibuzelor din capitală și suplimentarea numărului acestora prin unități cumpărate sau asamblate la Chișinău.
De asemenea, Strategia de Transport a municipiului Chișinău presupune introducerea tichetelor electronice în transportul public şi dotarea unităților de transport cu sistemul GPS.
Strategia sus-menționat a fost prezentată de către şeful interimar al Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie a primăriei, Igor Gamreţki, care a explicat că toate aceste puncte ale Strategiei urmează a fi implementate până în 2025.
În cadrul aceleiași ședințe a fost ales și un Consiliu de Observatori, care va supraveghea modul de implementare a strategiei. Din componența acestuia vor face parte: Victor Gurău, Gheorghe Necoară şi Mihail Garev, Oleg Cernei şi Ion Stratulat, Ghenadie Ivaşcenco şi Igor Călin.
Bugetul total al acestui proiect se ridică la suma de 220 de milioane de euro și va fi suportat de către municipiul Chișinău în colaborare cu Banca pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în parteneriat cu o companie germană și societatea comercială română „Metroul”.