Novak Djokovic s-a oprit în turul 3 la US Open, după ce a fost învins în 4 seturi de Alexei Popyrin, scor 4-6, 4-6, 6-2, 4-6. La conferința de presă de după meci, Nole a fost întrebat cine ar putea lua trofeul și a dat de înțeles că Jannik Sinner este marele favorit acum, deși a numit și câțiva jucători care pot produce surpriza
Eșecul lui Djokovic a fost a 2-a mare surpriză de la această ediție, după ce Carlos Alcaraz a fost învins și el cu o zi în urmă, de olandezul Botic van de Zandschulp. Abia pentru a 3-a oară în istorie doi din primii 3 capi de serie au părăsit US Open înainte de faza optimilor. Prima dată se întâmpla în 1973, când Ilie Năstase și Arthur Ashe erau eliminați în prima săptămână, iar a doua oară în 2000, când Gustavo Kuerten și Andre Agassi erau în aceeași situație.
Ca atare, tabloul masculin este acum foarte deschis și sunt șanse mari să se ajungă la o finală între doi jucători care n-au mai fost în această postură la Flushing Meadows. Singurul scenariu în care pentru trofeu se vor bate oameni care au mai ajuns în ultimul act ar fi ca Daniil Medvedev și Alexander Zverev să-și dispute titlul.
După meciul cu Popyrin, Djokovic a fost întrebat dacă australianul are capacitatea de a spera chiar la câștigarea turneului. Sârbul nu a dat un răspuns clar, dar a subliniat că Jannik Sinner este acum marele favorit, deși nu exclude nici o mare surpriză.
"Nu prea știu cum să răspund la această întrebare. El tocmai a învins aici campionul en-titre, așa că merită toate laudele și respectul pentru asta. Dacă servește bine și joacă bine, poate învinge pe oricine. Alcaraz este eliminat, și eu la fel, au fost surprize mari. Se deschide ușa pentru Sinner, dar pe această parte de tablou ai și nume precum Tiafoe, un alt favorit local ca Fritz și alți băieți care joacă bine, precum Rublev sau Dimitrov... oricine poate câștiga. Va fi interesant de văzut cine câștigă titlul", a spus Djokovic.
Odată cu acest eșec, e clar că Novak Djokovic va termina anul 2024 fără niciun titlu de Grand Slam câștigat, ceea ce nu i s-a mai întâmplat din 2017. În plus, înfrângerea sa marchează o premieră în circuitul ATP, după o pauză de 22 de ani. Din 2002 nu s-a mai întâmplat ca niciun jucător din "Big Three" să nu triumfe măcar într-unul dintre cele 4 turnee majore.
Nole avea de apărat 2000 de puncte după succesul de anul trecut, iar eliminarea sa atât de rapidă va face să coboare cel puțin până pe locul 4 în clasamentul ATP. Începând cu 9 septembrie, Djokovic va fi pentru prima dată în afara podiumului ATP după aproape doi ani.