După ce i-au fost descleştate cu mult greu tentaculele de pe cârmele statului, Partidul Comuniştilor (PCRM) a pierdut echilibrul şi arată turmentat rău de tot. În căutare disperată de soluţii-minune pentru o revenire spectaculoasă în fruntea lucrurilor, partidul umblă alandala dintr-un gard în altul pe hudiţe din ce în ce mai înguste care nu duc nicăieri. Se vede de la o poştă: partidul e într-o avansată stare de şoc, dacă nu chiar de pre-comă. În această stare nici nu se mai pune problema revenirii lui fulminante la guvernare, ci a supravieţuirii. Fiindcă dacă nu face mişcarea salvatoare, partidul intră într-un grav proces de disoluţie, scrie Valeriu Saharneanu, în pagina de internet de la Vocea Basarabiei.
În 1998, când a participat pentru prima dată în alegeri parlamentare, PCRM a speculat debandada economică, lăcomia şi corupţia agrarienilor care au creat în societate o stare de deznădejde, când păturile conducătoare se îmbuibau din banul public, iar cetăţenilor li se lua nu numai banii, dar şi încrederea în ziua de mâine. Comuniştii au venit atunci cu sloganele echităţii sociale şi disciplinei, apărând ca o forţă ce promitea să întoarcă oamenilor speranţa.
În alegerile din 1998, de exemplu, cu un scor electoral de 30,1 procente din sufragii, PCRM acumulează tocmai 40 de mandate, pomana venindu-i de la cele 16 formaţiuni politice care au mers solitar în alegeri şi nu au trecut pragul. Procedura s-a repetat şi mai dramatic la alegerile generale din 2001.
Alegerile din 2005 au surprins o descreştere a popularităţii comuniştilor, care fiind la guvernare nu au realizat o stabilizare a situaţiei economice, dovedind, în schimb, intenţia clară de a revizui caracteristicele de bază ale statului format în august 1991 şi insistând pe implementarea ideologiei staliniste a antiromânismului.
Obiectivul politic al clanului pentru 2009 a fost menţinerea cu orice preţ a acestei stări de lucruri. În acest scop, partidul şi-a asigurat două suporturi importante pentru a se menţine la putere: primul suport a fost chiar statul cu care s-a identificat şi pe care şi l-a subordonat pe deplin; al doilea suport important a fost şi mai este imperiul mediatic care trebuia să asigure partidul ideologic şi promoţional. Al treilea şi cel mai important suport trebuia să fie asigurat tradiţional de susţinătorii din umbră, adică de partidele multe, mici şi cât mai dispersate, care să imite concurenţa electorală.
Mişcarea salvatoare ar fi inducerea în comportamentul comuniştilor al unui dram de raţionalitate. Asta ar însemna că PCRM trebuie să dea dovadă că sprijină stabilitatea pe care o înălţau la ceruri mai deunăzi şi în numele căreia ar vota preşedintele ţării. Altă mişcare raţională şi firească ar fi acceptarea statutului său, deja stabilit de situaţia reală, a formaţiunii trimise în opoziţie în rezultatul unor alegeri democratice. Numai un asemenea comportament ar mai putea menţine PCRM pe o linie de plutire încă patru ani. Altfel, el va pierde totul şi riscă să dispară de pe scena politică a R. Moldova. Şi atunci la întrebarea: „Cine a distrus partidului comuniştilor?" va exista un singur răspuns - „Tot comuniştii, din prostia lor!"

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE