Termoelectrica S.A. informează că, în perioada 10 iulie – 15 septembrie curent, la Centrala Electrică cu Termoficare SURSA I vor fi operate un şir de lucrări care vor permite asigurarea capitalei în regim non stop cu apă caldă menajeră, comunică Politik.md.
În baza analizelor efectuate de Serviciile tehnice, s-a decis modificarea schemei conductelor termice din cadrul sursei.
„Termoelectrica S.A. implementează modernizări în Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică, astfel încât consumatorii noştri să beneficieze de servicii de înaltă calitate pe tot parcursul anului. Anume din aceste considerente, am decis să renunţăm la vechile practici şi să implementăm reforme în sistem, astfel încât blocurile locative conectate la SACET să beneficieze de apă caldă menajeră tot anul împrejur”, susține directorul general al Termoelectrica, Veaceslav Eni.
Având în vedere complexitatea acestor lucrări, până la 28 iulie curent, va fi sistată livrarea apei calde menajere pentru 125 de consumatori din sectorul Ciocana, situaţi în perimetrul străzilor Alecu Russo, M. Sadoveanu, Mircea cel Bătrân, Igor Vieru, Ion Dumeniuc, Ginta Latină, Nicolae Milescu Spătaru și Petru Zadnipru.

Amintim că anterior, apa caldă lipsea de la robinetele chișinăuienilor vara, pe timp de o lună. Termoelectrica S.A. livrează anual în Sistemul Energetic Naţional circa 20% din consumul total de energie electrica din Republica Moldova şi asigură cu servicii de termoficare peste 7000 de imobile din municipiul Chişinău şi suburbii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE