Primarul general al mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă a declarat, astăzi, 4 iunie, în cadrul ședinței operative a serviciilor primăriei, că majorarea tarifului la călătoriile cu microbusele vor avea loc până când se va descuraja călătoria în picioare a pasagerilor.

Potrivit primarului, abia după сe sunt provocate accidente – oamenii își dau seama cât de mult contează viața și securitatea unui om, care este mult mai importantă decât cei 5 sau 7 lei.
 
„Va fi un disconfort destul de mare pentru pasageri, care va urma cu un val de reacții de nemulțumire. Dar mai bine să se scoale mai dimimineață ca să ajungă la timp la serviciu, astfel ca să nu se înghesuie în microbuse. Rog să fie demarată o campanie de informare, pentru ceea ce va urma să facă primăria în această privință. Până atunci sper ca șoferii să se abțină de la grevă”, a declarat Chirtoacă.
 
Anterior, primarul a cerut transportatorilor ca să respecte anumite condiții, pentru a putea majora tarifele la călătorii. Din condiții fac parte: stabilirea unui orar fix de circulație, viteza deplasării să nu fie mai mare de 50km/h, opririle să se efectueze în stațiile autorizate, să fie o limită de îmbarcare a pasagerilor. În caz contrar, primarul cere ca șoferii să fie sancționați de către colaboratorii poliției rutiere.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE