„La noi toți funcționarii care încalcă legea nu știu nimic și cred că au o problemă cu primarul, ei nu au probleme cu primarul dar cu legea și cu bunul simț și le cam place corupția, iată unde e problema”, a declarat Chirtoacă, luni, 18 iulie, după ședința Primăriei.
Potrivit lui, prin faptul că fiica acestuia a fost favorizată ca în timp de două luni să obțină lot de pământ la Stăuceni, este o încălcare flagrantă. “Cu siguranță nu întâmplator a nimerit pe listă numele lui și acum procuratura urmează să verifice toată lista și pe toți acei care au fost incluși pe lista respectivă pentru a primi un lot de pământ” a declarat primarul.
De asemenea, Chirtoacă s-a arătat mirat de faptul că Didenco nu știa că fiica sa s-a mutat de la Ialoveni la Stăceni, tocmai atunci când a fost mărit intravilanul localității.” Pe mine mă miră altceva - obraznicia omului, poate că cineva crede că în Republica Moldova trăiec oameni oligofreni, care în general nu gândesc, sau cum?” a spus primarul.
În context, acesta s-a referit și la proiectele înaintate de PL, cu privire al administrația publică locală și legea cu privire la modificarea statultului municipiului Chișinău, în ședința Parlamentului, care nu au fost votate de PLDM. El spune că PL s-a adresat Parlamentului și Guvernului în mod repetat încă în perioada guvernării comuniste, apoi și în perioada actuală. Acest proiect este la Parlament de un an de zile, nu este vorba despre altceva decât de a scoate contradicțiile din lege”, a precizat edilul-șef.
“În ceea ce privește schimbarea regulilor de joc în timpul jocului, mă scuzați jocul nu are nici un fel de reguli, la noi este de mai mulți ani „boi bez pravil”, nu ne dorim decât să apară niște reguli clare în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor și eu sper că acest lucru va fi înțeles și susținut de toți colegii” a conchis Chirtoacă.