Primarul general de Chișinău, Dorin Chirtoacă, i-a acuzat pe cei de la guvernare pentru faptul că i-ar fi fabricat un șir de dosare lui, dar și angajaților primăriei Chișinău, pentru ca oponenții să obțină mai mult capital politic. Edilul este deranjat de faptul că subalternii săi sunt chemați periodic la Procuratură, la CNA sau la structurile MAI, fiindu-le atribuit statutul de „învinuiți”.
„Ar fi bine noi de aici să pornim aceste informații. Este bine ca în ședințe să fie spus: dacă cineva dintre dvs știe că pe undeva a greșit, a călcat strâmb - mai bine să spună aici, ca să vedem cum acționăm. Dar în cazul, în care dosarele sunt cusute cu ață albă și se dorește discreditarea politică a persoanelor, atunci să fie clar. Plus să fie verificate persoanele, care sunt în contact cu subdiviziunile noastre, subcontractanții, șamd.
Dacă pentru asta fiecare primește câte un dosar penal, vă mai trebuie rezultatele astea? Mie personal, nu. Nu are sens să mă activăm dacă ni se deschid dosare pentru orice. Că dacă faci un lucru bun - poți să te trezești cu dosare penale”, a menționat Dorin Chirtoacă, la finele ședinței operative a serviciilor primăriei.
În acest sens, primarul de Chișinău a acuzat indirect Partidul Democrat de faptul că ar întreprinde acțiuni de răfuială politică. De asemenea, Chirtoacă susține că astfel, cei care controlează structurile de forță în R. Moldova, își fac capital politic prin argumentul că „luptă contra corupției”.
„În Chișinău nu au fost situații ca să lăsăm găuri negre. Noi din 2007 nu lăsăm nicio datorie, dar ne trezim cu dosare penale. Pe când - pentru furtul unui miliard de euro stă la pușcărie un singur deputat, deși acolo au fost implicați zeci și sute, și nu-i văd pe alții să stea. Dacă ies ei primii, noi va trebui să ne justificăm, iar justificarea înseamnă auto-condamnare. Noi trebuie să lăsăm informația să meargă pe ascuns. Vă spun, merg eu și scriu eu cerere. Puteți să mă arestați, să-mi găsească porbe, dar să fiu eu acuzat că aș beneficia de bugete - nu pentru asta sunt aici pentru al treilea mandat”, a mai spus primarul.
Chirtoacă a recunoscut că acțiunile forțelor de ordine s-au intensificat, după ce primăria refuzase să-i acorde firmei FinparInvest terenurile de la Moldexpo. „Da am dat refuz, dar am văzut că prin instanță au încercat să le obțină. Da, prin această firmă, Finpar Invest am avut probleme și cu insulele din parcul La Izvor, și altele. Dar când cineva vorbește despre dosare, se încearcă a fi creată impresia că e vorba doar despre hoții. Pentru că la noi nici nu se va mai discuta dacă oamenii sunt achitați – lumea nici nu va mai percepe asta, ci doar se va spune că sunt corupți. La noi o mână spală pe alta și ei pe contul altora doresc să scape de petele albe de pe cot”, a adăugat edilul capitalei.
Menționăm, că firma Finpar Invest a obținut dreptul asupra celor două insule din parcul „La Izvor”, prin decizie de judecată. La fel s-a întâmplat și în cazul terenurilor de la Moldexpo, care tot prin decizie judecătorească a obținut dreptul asupra a circa 1 ha de terenuri, unde sunt amplasate două grupuri de media. Atât grupurile media, cât și compania Finpar Invest îl au ca beneficiar pe omul de afaceri Vlad Plahotniuc. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE