În topul politicienilor din luna iulie curent a fost situat premierul Iurie Leancă. Acesta este liderul topului, la fel ca și în luna trecută. Pe locul 2 este situat liderul Partidului Liberal-Democrat, Vlad Filat, urmat de președintele Parlamentului, Igor Corman, anunță Politik.md.
Aceste date au fost procesate și publicate de către Institutul de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon. Potrivit topului realizat, următorii în top sunt : pe locul 4 – ministrul de Externe, Natalia Gherman, pe locul 5 – ministrul Educației, Maia Sandu, pe locul 6 – președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, pe locul 7 – primarul general de Chișinău, Dorin Chirtoacă, pe locul 8 – liderul PCRM, Vladimir Voronin, iar pe locul 9 -  vicepreședintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.
Surpriza din această lună este vicepremierul pe Reintegrare, Eugen Carpov, care a reușit să intre în topul celor 10, urcând în top cu 2 poziții. 

„Fenomenul acestui top este Natalia Gherman, care a urcat în poziții, fiind ministru de Externe. În luna iulie, a avut câteva vizite extrem de importante, primele ale ei în calitate de ministru și s-a descurcat excelent. Vizita ei fără excepție atât în Europa, cât și la Moscova, unde s-a prezentat de minune, i-a acordat această importanță.

O altă doamnă, care s-a impus în această lună este Maia Sandu. Observăm că s-a început și o ofensivă a doamnelor în topul politicienilor și sperăm că acest lucru se va menține și în continuare”, a menționat directorul Institutului „Politicon”, Anatol Țăranu. 

La elaborarea acestui top au contribuit 33 de experți, care au oferit note de la 0 la 10 pentru fiecare politician. Printre criteriile de apreciere au fost incluse: influenţa reală asupra deciziilor politice majore din ţară; popularitatea publică; vizibilitatea în sursele media și perspectivele politice.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE