Comisia Electorală Centrală vine cu avertizări față de cei, care efectuează sondaje de opinie cu privire la preferințele electorale ale alegătorilor. CEC anunță că acestea pot fi efectuate doar conform legislației electorale și exclusiv prin informarea prealabilă a Comisiei, anunță Politik.md.
„Înștiințarea va conține date despre instituția ce va desfășura sondajul de opinie, perioada, eșantionul propus și comanditarul sondajului. Potrivit art.641 alin.(10) din Codul electoral, rezultatele acestor sondaje pot fi date publicității cel tîrziu cu 5 zile înainte de ziua alegerilor”, se arată într-un comunicat de presă al CEC.
Totodată, în ziua alegerilor, până la închiderea secțiilor de votare, se interzice a da publicității în mass-media materiale, inclusiv interviuri cu alegătorii, despre numărul de voturi întrunite de concurenții electorali pe parcursul zilei și despre șansele acestora, inclusiv rezultatele exit-poll-urilor.
Amintim, că la 30 noiembrie 2014 în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE