Fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un comentariu despre recentele plecări a unor deputați din PSRM. El spune că cel mai regretabil este plecarea lui Vasile Bolea cu care a stat alături 12 ani de la fondarea PSRM-lui. „Cel mai rău îmi pare de Vasile Bolea. El nu a găsit timp să vorbească cu omul care a fost alături de el din 2011, de când a fost creat Partidul Socialiștilor, dar în schimb, a găsit timp să plece până la Șor cu „Business Class”, a declarat Dodon, notează unimedia.info
„Toate aceste patru plecări – eu cred că deciziile au fost luate cu mult înainte de a fi anunțate. Adică, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski din martie au luat acest traseu. Cu ei toți au vorbit deputații de la Șor, aceștia toți patru deputați care au fost convinși prin diferite metode, nu prin presiune, pentru că Șor nu poate să-i preseze – nu are Procuratură. Aici au fost cumva motivați, nu au plecat pur și simplu așa(...) Scopul este să distrugă Partidul Socialiștilor. Deci, plecarea acestor patru foști colegi, în primul rând pentru mine pe viitor ei nu există din punct de vedere politic, noi cu ei nu avem ce discuta. Ei au luat decizia și nu au nicio șansă politică. Partidul în care au plecat ei nu are nicio șansă, nici la locale și nici la următoarele scrutine naționale. Acesta este un aerodrom de rezervă pentru Partidul Șor, în caz dacă va fi lichidat de Curtea Constituțională, și acești foști colegi vor pleca în istorie”, a spus Igor Dodon
Liderul socialiștilor a intuit când s-a produs ruptura dintre el și Vasile Bolea, sugerând că acest moment a avut loc când a luat decizia să susțină alt candidat în Găgăuzia.
„ Noi cu toți deputații eram în relații bune, dar cel mai rău îmi pare de Vasile Bolea. Atunci, în martie, când a luat decizia să susțină alt candidat în Găgăuzia, de atunci eu de zeci de ori i-am propus să ne vedem și să discutăm și el nu a găsit timp. El nu găsit timp să vorbească cu omul care a fost alături de el din 2011, de când a fost creat Partidul Socialiștilor, dar în schimb, a găsit timp să plece până la Șor cu „Business Class”. Nu am discutat nici cu unul de când au plecat și nici nu vreau să discut”, a menționat Igor Dodon.
BCS a decis în cadrul ședinței fracțiunii excluderea deputaților Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski. Acum 3 zile, cei patru deputați BCS, care au părăsit Partidul Socialiștilor din Moldova, Irina Lozovan, Alexandr Nesterovshi, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski, au anunțat că aderă la Partidul Renaștere.