Guvernul a anunțat suma de 1,16 miliarde de lei pentru compensațiile la căldură destinate populației până la sfârșitul anului 2024, potrivit unui proiect de hotărâre, aprobat de Executiv. Suma ar putea crește pentru anul 2025, spune ministrul Buzu, iar banii vor fi alocați deja în contextul bugetului pentru anul viitor. Deocamdată, Guvernul nu a prezentat categoriile de vulnerabilitate, iar proiectul de lege urmează să fie examinat astăzi în cadrul unor audieri la Parlament.
În acest an, majoritatea compensațiilor vor fi acordate în numerar, o metodă pe care autoritățile o consideră mai eficientă, bazându-se pe experiența din sezonul trecut. Anul trecut, aproximativ 40% din compensații au fost distribuite sub formă monetară, o soluție ce s-a dovedit mai simplu de gestionat pentru beneficiari.
Evaluarea eligibilității pentru compensații în acest an va include o analiză detaliată a fiecărei familii, luând în considerare indicatori precum veniturile, numărul de copii, prezența persoanelor cu dizabilități severe și alte caracteristici relevante ale gospodăriei. Astfel, sprijinul va fi mai bine adaptat nevoilor fiecărui caz.
În sezonul rece precedent, compensațiile au fost aplicate direct în facturile beneficiarilor, acoperind în medie 33% din costul gazului, cu un tarif compensat între 12 și 17 lei pe metru cub pentru un consum de până la 180 de metri cubi. Pentru cei conectați la încălzirea centralizată, Guvernul a acoperit 58% din costuri, cu valori între 1.450 și 2.900 de lei per gigacalorie, în funcție de gradul de vulnerabilitate energetică al beneficiarilor.
În perioada rece a anului 2023-2024, peste 792 de mii de gospodării s-au înregistrat la compensații din partea statului. În total, au fost alocate peste 2,5 miliarde de lei.