Mai multe școli profesionale din raioanele țării vor fi comasate, pentru a crea câte una singură. Urmează să fie create 3 astfel de școli prin absorbție, datorită numărului mic de elevi care sunt înmatriculați.

În raionul Cupcini, Şcoala Profesională nr.1 și Şcoala Profesională nr.2 vor fi reorganizate în una singură, care se va numi Şcoala Profesională, or.Cupcini. potrivit serviciului de presă al Ministerului Educației, în ambele şcoli sunt studiate patru meserii, iar în urma reorganizării se vor economisi circa 1.5 mln de lei, anual, bani ce vor fi investiţi în dezvoltarea instituţiei reorganizate.
 
Aceeași soartă o au Şcoala Profesională nr.1 din Criuleni și Şcoala Profesională nr.2, care se vor reorganiza prin absorbţie, formând Şcoala Profesională, or.Criuleni. „Consolidarea ambelor şcoli în una va contribui la eficientizarea cheltuielilor, economiile fiind de 2 mln de lei anual. Aceşti bani, ca şi în cazul precedent, vor fi investiţi în dezvoltarea în perspectivă a Şcolii Profesionale or.Criuleni, cu şansa de a deveni Liceu Profesional,ca şi ŞP din or.Cupcini”, anunță reprezentanții Ministerului.
 
În raionul Orhei, s-a decis ca să fie absorbită Şcoala Profesională, s. Cucuruzenii de Sus, care va fi reorganizată împreună cu şcoala profesională din or. Orhei. Potrivit comunicatului emis de către Ministerul Educației, mai mulţi ani la rând, Şcoala Profesională, s. Cucuruzenii de Sus nu îndeplineşte planul de admitere, în 2011-2012, fiind înmatriculaţi 54 de elevi.
 
„Costul mediu de instruire al unui elev în această şcoală este de 28 691,7 lei, media pe ţară fiind de 15 670 lei. Mai mult, raportul cadru didactic-elev, în acest caz este de 1 cadru didactic pentru 2.3 elevi, media pe ţară fiind 9.9 cadre didactice per elev. Economiile vor alcătui circa 2.3 mln de lei anual”, se justifică în comunicat.
 
Astfel, ministerul susține că meseriile, cadrele didactice și contingentul de elevi se transferă în Şcolile reorganizate, iar baza tehnico-materială a instituţiilor absorbite va fi transmisă instituţiilor de învăţămînt absorbante, în conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, instituţiilor, a subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe şi altor active.
În același timp, edificiile vor fi utilizate de către Ministerul Educaţiei în scopuri educaţionale. Procedura de reorganizare este iniţiată în corespundere cu Obiectivul specific nr.2 din Strategia consolidată de dezvoltare a învăţământului pentru anii 2011-2015. Acesta prevede restructurarea instituţiilor de învăţămînt vocaţional şi tehnic.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE