În anii studenţiei mi se întâmpla adesea să merg la sala de lectură şi să găsesc pe masa de lucru câte o carte rătăcită a unui lecturant, rătăcit şi el la fel ca și ea. Dar cărţile lor erau destul de interesante şi-mi locuiau încă mult timp în memoria mea imaginară. Pe ale mele nu le-am uitat niciodată, iar dacă ar fi fost să le uit, nu cred că cineva era să mă caute pentru acel subiect, ori pentru ideea la care am ostenit câţiva ani la facultate şi mai apoi s-o descopăr că-i mai actuală decât a fost cândva. Nu vreau să vă ţin mult timp cu tremurul la gură, dar aş insista să vă întreb: de ce va temeţi să fiţi criticaţi? Or, critica este unul din procedeele care te deşteaptă, te învaţă, te corectează. La fel l-am întrebat şi pe „Inorog”- cum de a găsit curajul să poticnescă atâtea alegorii într-o perioadă atât de sofisticată pentru un roman de actualitate eternă.
Cu adevărat, mă refeream la „Istoria Ieroglifică”. Limbajul criptografic şi tabloul politic al epocii cu nimic nu cedează celui prezent. Astăzi vorbim la telefon folosind adesea nickname-uri cum ar fi „uliul”, „pupăza”, „vulpoaica” ... M-am gândit atunci că trăim timpuri alegorice perfecte în stil cantemirian şi nu e de mirare nimic, ba e chiar firesc să zic că Vidra cea roşie (ştiţi voi cine) fusese şi ea în Ţara Peştilor (Rusia) cerând „ajiutoiu”, dar cei din Ţara Vulturului (Moldova) l-au „zămislit” şi au încheiat un acord de frontieră cu Ţara Leului (România).Taaare nu i-a plăcut Vidrei acest lucru şi a dat peste el o gripă sezonieră, precum „vestea aspră tare pătrunde urechile şi inima înspăimântată tare simte sunetul”. Colegii din partidul Vidrei: Struţocamila, Camilopardul şi Cameleonul (aveţi imaginaţie) au dat reacţie făcând „gîlceavă lungă care atocma cu boala hronică ieste”.
Vă imaginaţi lista boierilor din partea Leului: Pardosul, Ursul, Hulpea, Ciacalul, Mâţa Sălbatecă, ogarii, coteii, Bursucul, Şoarecii, Boul, Oaia, Calul, Capra, Rămâtoriul, Iepurele ş,a.... Iar cei din partea Vuluturului: Brehnacea, Şoimul, Uleul, Cucunozul, Coruiul, Hîrăţul, Blendăul, Corbul, Cioara, Pelicanul, Coţofana, Puhacea, ş.a. Parcă-ar fi cele două jumătăţi rivale parlamentare. Şi toate dânsele vorbesc şi cuvântează. M-am avântat în dicţionarul alegoric al cuvintelor folosite de Dimitrie Cantemir şi am rămas buimacă ce vocabular bogat au avut ei şi cât de stricăcios şi rusificat este actualul. Spre exemplu: „Ţărnă tipărită”-bani de orice tip; „Tâlcuirea hrisomului” – modalitatea de a da mită; „Albinele”- ţăranii de dajde, iar „Muştele”- ţăranii simpli. Astfel, pentru următoarele alegeri ne vom adresa muştelor şi le vom spune că Vulturul şi Uliul vor avea grijă ca lumina să ajungă pe Calea Lactee în Ţara Cîmpilor, însă dacă Vidra va căuta tîlcuirea hrisomului şi va împărţi ţărnă tipărită la muşte atunci pedepsitului o să i se adaoge pedeapsa. Or, „Pre cât este de folos la vremea de trebuinţă cuvântul cuvios, cu atât este de împuţicios cuvântul aceluia care de nimeni întrebat tuturor dă sfat”. În tot romanul se urmăreşte că Vidra trebuie să fie dată afară din amândouă monarhiile. Sau cum se mai exprimă autorul „dinafară de grajd” (afară din treburile ţării). Mă gândesc că acest Inorg a avut calităţi de prezicător, sau a avut vedenii seculare.
Pentru epoca noastră, evenimentele de după 29 iulie le vom numi în felul următor: a răsărit Părintele Planetelor (soarele) pentru fiecare ca să poată stîbla finicului apuca (cinstea numelui a câştiga). Am ajuns să trăim „dzile de fier în veacul de aur” (vreme turburată în fericire întoarsă).
Dacă ar fi voia mea, aş face „Istoria ieroglifică” – istoria neamului nostru, carte de căpătâi, cartea cărţilor. Pentru că nimeni altul nu va mai putea spune aşa „Precum în teaca strâmbă sabia dreaptă nu intră, nici în teaca dreaptă sabia strâmbă nu va intra.” Or, „Cine neamului său îi este urâcios, cum poate fi străinilor drăgostos.” Şi pe urmă: „De multe ori ce nu biruieşte omul, biruieşte pomul”.