Vicepremierul pe Reintegrare, Eugen Carpov, a explicat de ce este nesar de a amplasa cele 6 punte vamale pe malul Nistrului. Potrivit oficialului, aceste puncte de control vor veni în ajutorul cetăţenilor străini, care vin în R. Moldova, prin segmental transnistrean, anunţă Politik.md cu referire la Unimedia.
Carpov a ţinut să precizeze că nu va fi nicio graniţă, cid oar o linie administrativă, care va separa malul drept de cel stâng. “Este instituită temporar, convențional, ca urmare a conflictului din '92. Acum nu sunt nici puncte vamale, din grănicerești, sunt doar niște puncte de control migraționale. Orice stat examinează cetățenii străini care intră și ies de pe teritoriu. În Republica Moldova, din cauza că temporar nu controlăm o porțiune de frontieră, există posibilitatea ca cetățenii străini să intre și să părăsească Republica Moldova fără ca autoritățile în mod legal să cunoască despre prezența dânșilor pe teritoriului statului”, a declarat Eugen Carpov.
Vicepremierul responsabil de reintegrarea țăriia mai menţionat căvor fi reorganizate şi punctele de control existe, unde în prezent activează colaboratori ai MAI. “Vor fi persoane civile care vor avea legătura prin internet cu baza de date centrală și vor oferi posibilitate cetățenilor străini, care intră în țară prin regiunea transnistreană, să se înregistreze. Altfel, aceștia ar trebui să se înregistreze timp de 72 de ore, la alte centre stabilite la Chișinău, Bălți, etc.”, a mai spus demnitarul.
El a explicat că persoanele, care vor trece prin aceste puncte de control nu vor fi obligaţi să se înregistreze, ci doar li se va scana paşapoartele, datele fiind introduce în baza de date. Dacă nu vor urma procedura la ghișee, cetăţenii străini vor fi nevoiți să meargă la alte instituții din Chișinău.