Președintele Parlamentului, Andrian Candu, susține că dorința liberal-democraților de a-l demite se apropie de retorica socialiștilor. Și în acest sens, Candu îi încurajează pe cei din PLDM să recurgă la procedurile regulamentare.
În același timp, speakerul a lansat o nouă invitație la dialog pentru toate fracțiunile parlamentare, în special pentru cele care și-au asumat angajamente privind implementarea Acordului de Asociere cu UE, adică PLDM, PL și grupul Leancă.
Candu a relatat și despre vizita sa la Bruxelles, unde înalții oficiali europeni au solicitat clasei politice de la Chișinău să găsească maturitatea politică și să formeze o majoritate parlamentară viabilă. De asemenea, demnitarii internaționali au îndemnat Parlamentul de la Chișinău să învestească cât mai curând un Guvern eficient și să continue reformele începute.