Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunțat că va fi organizată o dezbatere publică la subiectul modificării legislației electorale pentru alegerile prezidențiale, la care vor participa reprezentanții societății civile, ai autorităților și experți internaționali. Demnitarul s-a referit și la activitatea Grupului de lucru pentru elaborarea proiectului de lege cu privire la modificarea și completarea Codului electoral.
Speakerul a mai anunțat că Parlamentul urmează să instituie un mecanism de coordonare în procesul de integrare europeană și să înființeze un Colegiu/Consiliu pentru Integrare Europeană. Totodată, Andrian Candu a menționat că, pentru a face mai transparentă activitatea Parlamentului, societatea civilă va fi implicată mai activ în procesul legislativ, urmând a fi elaborată și o nouă Strategie de comunicare a Parlamentului.
Toate astea au fost expuse în cadrul unei întrevederi cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în R. Moldova, cu sediul la București, Stella Ronner-Grubačić.
„Prioritățile de reforme, prevăzute în Foaia de parcurs, semnată împreună de Parlament și Guvern, prevăd consolidarea sistemului financiar-bancar, reforma în justiție, lupta cu corupția, modificarea legislației mass-media și crearea unui climat investițional atractiv”, a declarat Andrian Candu.
La rândul său, ambasadoarea a îndemnat autoritățile din Republica Moldova să continue implementarea agendei de reforme. „Reformele trebuie continuate, iar rezultatele acestora trebuie să fie vizibile și să conducă la stabilitate în țară și la funcționarea eficientă a instituțiilor democratice. Cetățenii trebuie să vadă că implementarea Acordului de Asociere le aduce beneficii”, a menționat diplomata.
Oficialii au discutat despre susținerea din partea Regatului Țărilor de Jos a noilor proiecte în R. Moldova. Potrivit datelor statistice, Regatul Țărilor de Jos se plasează pe locul I în topul țărilor, care au investit în capitalul social din Republica Moldova. Regatul Țărilor de Jos oferă asistență tehnică și financiară substanțială țării noastre pentru dezvoltarea economică, reforma justiției, consolidarea capacităților instituționale și a situației în domeniul drepturilor omului.
Reprezentanta Regatului Țărilor de Jos, țara care deține Președinția Consiliului Europei în prima jumătate a anului 2016, a încurajat Republica Moldova să continue implementarea Acordului de Asociere și a agendei de reforme. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE