Banca Națională a Moldovei a primit primul raport cu privire la progresul investigației Kroll. Printr-un comunicat de presă, reprezentanții instituției asigură că există dovezi clare cu privire la implicarea crucială a lui Ilan Shor, comunică Politik.md.
Potrivit sursei, Kroll a confirmat faptul că tranzacțiile au fost efectuate în cadrul unei fraude coordonate și în prezent lucrează asupra colectării de probe. Cu scopul de a dovedi pagubele și a recupera fondurile, echipa Kroll ar fi identificat, stocat și analizat mii de documente obținute cu suportul băncilor centrale din diverse țări și al altor părți, care vor sta la baza probelor principale pentru dovedirea fraudelor care au cauzat prăbușirea celor trei bănci din Republica Moldova. În comunicatul BNM se mai precizează că Kroll s-a concentrat inițial asupra perioadei mai-noiembrie 2014.
Prima etapă a investigației în curs ar fi confirmat concluziile investigației preliminare anterioare și ar fi dezvăluit dovezi clare cu privire la implicarea crucială a lui Ilan Șor, precum și a companiilor și persoanelor asociate cu acestuia.
„Este clar că spălarea și disiparea fondurilor fraudate s-a efectuat printr-o rețea extinsă de companii și conturi bancare în multiple jurisdicții, inclusiv prin conturi ale băncilor din Republica Moldova, Letonia, Estonia, Rusia și Cipru. Sunt întreprinse măsuri pentru urmărirea fluxului fondurilor pentru a identifica toate persoanele care au profitat de pe urma fraudei, precum și pentru a iniția toate procedurile judiciare necesare pentru recuperarea activelor. Este de așteptat că, pe lângă dl Ilan Șor există și alte persoane care au profitat de pe urma fraudei în cele trei bănci din Republica Moldova”, se menționează în comunicatul BNM. Pe de altă parte, Ilan Shor susține că este nevinovat.
Investigația companiei Kroll vizează frauda de miliarde în sectorul bancar din Republica Moldova. În urma furtului, trei bănci din Republica Moldova - Banca de Economii, Banca Socială și Unibank - s-au prăbușit la sfârșitul anului 2014. Potrivit sursei, în scurt timp, se intenționează începerea implementării unui plan de recuperare a activelor, în scopul recuperării la nivel mondial a fondurilor de la răufăcători.
Cel puțin la nivel declarativ, scopul investigației pe termen lung este recuperarea fondurilor furate, precum și identificarea tuturor părților care au participat conștient și au profitat de pe urma fraudei, inclusiv a părților și instituțiilor financiare din Republica Moldova.