Principalele subiecte ale discuţiei au vizat comunicarea şi cooperarea MDRC cu Administraţiile Publice Locale în implementarea acestor proiecte.
Reprezentanţii BERD au comunicat că în urma acestei întrevederi au stabilit rolul şi atribuţiile ministerului astfel încât în parteneriatul cu instituţiile implicate în aceste proiecte să nu se creeze dublură de responsabilităţi şi acţiuni prioritare efectuate. 
În context, vice-ministrul Zolotcov a prezentat acţiunile ministerului în procesul de implementare a proiectelor în calitate de organ public central şi parteneriatul instituţiei cu alte ministere ce gestionează proiecte privind asigurarea cu apă şi canalizare a localităţilor din ţară.
Prezentă la întrevedere, directorul Direcţiei generale dezvoltare regională, Valentina Pleşca a specificat că acestea sunt implementate de Agenţiile de Dezvoltare Regională, MDRC având rolul de a coordona şi a facilita procesul, iar APL având statutul de beneficiari încheie contracte de parteneriat cu agenţiile. De asemenea, Valentina Pleşca a menţionat că pentru fiecare proiect a fost angajat un manager şi un specialist tehnic care au rolul de a monitoriza, supraveghea şi verifica implementarea lor, ulterior aceştia periodic informează Direcţia generală dezvoltare regională din cadrul ministerului despre stadiul de derulare a acestora şi valorificarea mijloacelor financiare.
Pe final, oficialii MDRC au menţionat că susţinerea BERD privind schimbul de experienţă va contribui la implementarea eficientă a proiectelor aflate în derulare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE