Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama a anunțat oficial că va susține candidatura lui Hillary Clinton în cursa pentru Casa Albă. Declarația a fost făcută astăzi, 10 iunie, prin intermediul unui video, comunică Politik.md.
Cel de-al 44-lea preşedinte al SUA consideră că „nu a existat niciodată un candidat atât de calificat pentru acest post”. Astfel fosta primă-doamnă câștigă și mai mult teren în fața lui Donald Trump, care este nominalizat prezumtiv ca fiind un candidat al Partidului Republican pentru alegerile ce vor avea loc în SUA pe 8 noiembrie.
Nici reacția lui Hillary Clinton nu a întârziat să apară. "Sunt onorată că sunteţi alături de mine. Sunt emoţionată şi gata să merg înainte”, a scris aceasta pe pagina sa de pe o rețea de socializare.