Banca de Economii, Circul, hotelul „Zarea”, magazinul „Unic”, SA „Tutun-CTC", precum și multe alte întreprinderi au fost scoase la privatizare de către Guvernul R. Moldova. Această hotărâre a fost adoptată miercuri, 4 iulie, în cadrul ședinței Executivului.
Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr a menționat că această decizie a fost luată din cauză că fără unele investiții suplimentare, aceste întreprinderi ar putea degrada. "În condiţiile în care statul nu are bani pentru a întreţine edificiul Circului, suntem nevoiţi să identificăm alte modalităţi de a salva acest patrimoniu, iar soluţia va fi, cel mai probabil, atragerea unui parteneriat public-privat", a explicat ministrul Lazăr.
Premierul Vlad Filat a spus că în cazul în care nu se dorește privatizarea, atunci să se vină cu soluții pentru o gestiune eficientă a acestor instituții. "Aceste întreprinderi dispun de performanţe reduse, în schimb, conducătorii acestora beneficiază de salarii mari. Această situaţie nu mai poate fi tolerată", a specificat Vlad Filat.
Unii miniștri au solicitat ca să fie excluse din această listă Circul și hotelul „Zarea”, dar propunerea nu a fost susținută de majoritate.
Lista întreagă a instituțiilor ce urmează a fi privatizate cuprinde 61 de întreprinderi de stat. În acest an, în bugetul de stat au fost accumulate circa 100 milioane de lei, iar autorităţile mai planifică obținerea a încă 160 miloane de lei.