O tânără în vârstă de 25 ani, a alertat poliţia în seara zilei de 23 octombrie curent, precum că a fost violată de un individ necunoscut, în debaraua unui bloc de locuit din sectorul Botanica al capitalei, comunică Politik.md.
În cadrul măsuilor speciale de investigaţii, poliția capitalei a reţinut pe urme fierbinţi un individ în vârstă de 53 ani, anterior judecat pentru diverse infracţiuni grave, ispăşindu-şi pedepsele timp de 30 ani prin puşcării.
În cadrul audierilor, victima a relatat toate circumstanţele în care a fost ameninţată cu moartea şi violată într-o debara a blocului în care locuieşte. Potrivit ei, bănuitul ar fi urmărit-o până la lift, invitând-o insistent la o zi de naştere, însă victima l-a refuzat categoric. Ajungând la etajul opt al blocului, acesta a apucat-o de gât şi a ameninţat-o cu moartea în caz ca va striga după ajutor, apoi a forţat-o să întreţină raport sexual cu el în mod pervers. Uterior individul i-a sustras telefonul mobil şi a dispărut de la locul crimei.
Astfel în temeiul declaraţiilor făcute de victimă şi a probelor acumulate preliminar, poliţiştii l-au reţinut pe bănuit pe un termen de 72 de ore. Ulterior, bărbatul a fost adus în instanţa de judecată pentru a-i aplica măsura de reprimare sub formă de arest. Dacă instanţa de judecată îl va găsi vinovat de cele incriminate, atunci individul riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 până la 12 ani.