Deputații Parlamentului au decis ca mâine, 27 septembrie, să fie audiați mai mulți oficiali și martori pe marginea cazului descoperit recent la un tânăr simpatizant al PCRM, anunță Politik.md. În acest sens urmează să fie audiați Procurorul General, Corneliu Gurin, și ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean.
Președintele fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, a menționat că mâine se va afla mai multe detalii despre reținerea acelui tânăr, și nu a ratat momentul să-i critice pe comuniști de faptul că au încercat să influențeze desfășurarea anchetei, implicându-se în acest caz.
Comuniștii, la rândul lor au dat replica, menționând că această reținere a fost una la comandă și că acel tânăr deținea arma legal, iar alte probe ar fi fost falsificate.
Menționăm, că recent a fost percheziționată casa unui activist comunist, în care a fost descoperit un arsenal de armament. Este vorba despre comunistul Mihail Amerberg, care a fost reținut în timp ce se afla la protestele comuniștilor din fața postului de televiziune Moldova 1. La moment se analizează proveniența acelor arme și dacă și alte persoane membre ale PCRM au legătură cu acest caz.