Peste o sută de persoane au depus joi, 2 iulie, flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Grădina Publică Chişinău. Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiului Chişinău şi Uniunea Scriitorilor pentru a comemora 505 ani de la moartea domnitorului Moldovei.
Primii au depus flori liderii formaţiunilor de opoziţie şi organizaţiile acestora de tineret. La eveniment au participat reprezentanţi ai conducerii Primăriei, scriitori, dar şi oameni simpli.
„Nu am venit aici pentru a face competiţie cu cineva. Este de datoria noastră să-i comemorăm pe cei care au fost înaintaşii noştri şi să le purtăm respectul nostru. Eu cred că dacă ar fi fost Ştefan nu am fi avut aşa conducere”, a declarat liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat.
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a spus că a venit împreună cu colegii să depună flori, dar şi să se roage Domnului ca „conducătorii acestui stat de azi să nu uite că Moldova nu ne aparţine nouă, ci urmaşilor urmaşilor noştri”
Serafim Urechean, liderul Alianţei „Moldova Noastră” a venit cu un mesaj nu doar către întreaga societate civilă, dar şi cu o rugăminte către cel care a fost domnitorul Moldovei acum 500 de ani. „Nu aş vrea să fac o paralelă între fondatorul ţării moldoveneşti, Ştefan cel Mare şi cel care vrea să o distrugă, tovarăşul Voronin. De aceea i-aş spune lui Ştefan să vină măcar pe vreo două zile acasă că-i mare pacoste de la Voronin în ţara ta, Ştefane”.
La eveniment au fost prezenţi şi scriitori, printre care Mihai Cimpoi, Iulian Filip, Arcadie Suceveanu, care a menţionat că „cel mai mare omagiu al nostru pentru Ştefan cel Mare ar fi ca acest popor chinuit şi necăjit să se trezească şi peste o lună să facă alegerea corectă”.
Ştefan cel Mare a fost domnitorul Moldovei în perioada 1457-1504. El este cunoscut drept ctitorul celor mai multe biserici şi mănăstiri iar la 2 iulie 1992 Ştefan cel Mare a fost canonizat la Putna.