Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma intoxicaţiei cu gaze emise de fermentarea vinului. Tragedia s-a produs în oraşul Iargara raionul Leova. Un bărbat de 76 de ani dintr-o gospodărie, a fost depistat, de către vecini, fără suflare în curtea proprie, conform informaţiilor oferite de serviciul Protecţiei Civile şi Situaţii Excepţionale.
În acelaşi moment, soţia acestuia în vîrstă de 80 de ani, zăcea în beci fără cunoştinţă. Femeia a fost transportată de urgenţă la spitalul raional, dar din nefericire aceasta a decedat în spital.
În fiecare an, în această perioadă se produc mai multe tragedii din cauza nerespectării regulilor de securitate a populaţiei. Pentru a evita asemenea tragedii este de dorit, ca fermentarea vinului să nu fie în spaţii închise, cum ar fi subsolurile şi beciurile gospodarilor.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE