Cel puțin șapte persoane au fost ucise, iar 10 rănite, vineri într-un atac la o sinagogă din Ierusalim, a anunțat presa israeliană. Purtătorul de cuvânt al Hamas a declarat că atacul a fost o ripostă la raidul armatei israeliene de joi în tabăra de refugiați din Jenin, în urma căruia nouă palestinieni au fost uciși și alți 20 au fost răniți în confruntările cu soldații israelieni.

Poliția spune că atacatorul a tras asupra unui grup de israelieni din cartier.

Arma de foc pe care a folosit-o a fost găsită la fața locului.

Serviciul de ambulanță din Israel a declarat că 10 persoane au fost rănite în atacul armat pe care poliția l-a descris ca fiind unul "terorist".

Atacatorul a fost neutralizat la fața locului. El a fost împușcat și a murit, potrivit poliției.

Unii dintre răniți sunt în stare critică, a precizat serviciul de ambulanță.

Incidentul s-a petrecut în cartierul Neve Yaakov și vine după un raid israelian într-o tabără de refugiați din orașul Jenin din Cisiordania, în care au murit joi nouă persoane - cel mai grav bilanț pentru palestinienii din Cisiordania de mai bine de un an.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE