O nouă rundă de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean în formatul 5+2 va începe astăzi, 12 septembrie, la Viena, Austria. Potrivit vicepremierului pentru Reintegrare, Eugen Carpov, negocierile vor include subiecte care vizează asigurarea liberei circulaţii între cele două maluri ale Nistrului, în special transportul feroviar, rutier şi circulaţia populaţiei.

De asemenea,  alte probleme care vor fi abordate în cadrul celei de-a patra runde de negocieri vor fi: conlucrarea sectorului bancar dintre cele două maluri ale Nistrului și soluționarea problemelor persistente ale întreprinderilor din Transnistria, care doresc să își extindă activitatea în afara regiunii.
 
Întrevederea va dura 2 zile și la ea participă reprezentanţii Chişinăului, ai Tiraspolului, ai misiunii OSCE, ai Federaţiei Ruse, ai Ucrainei, ai SUA şi Uniunii Europene.
 
Amintim, că ultima rundă de negocieri a avut loc în luna iulie curent.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE