Prima rundă de consultări dintre Moldova şi UE pe marginea Agendei de Asociere are loc astăzi, 16 ianuarie, la Chişinău. Delegaţia Republicii Moldova este condusă de către viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Iulian Groza, iar delegaţia UE de Dirk Schuebel, şeful Unităţii pentru Parteneriatul Estic din cadrul Serviciului European de Acţiune Externă. Informaţia a fost comunicată, la solicitarea IPN, de către şefa serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ana Taban.
Agenda de Asociere cu UE este un document tehnic, un plan pentru următorii 3 ani de implementare a Acordului de Asociere parafat la Vilnius în noiembrie 2013. Este şi un instrument care va pregăti şi va asigura implementarea Acordului de Asociere, inclusiv în ceea ce priveşte crearea Zonei de Comerţ Liber, Aprofundat şi Cuprinzător.
În cadrul consultărilor, discuţiile vor viza dialogul politic şi reformele, politica externă şi de securitate, cooperarea în domeniul justiţiei, libertăţii şi securităţii, cooperarea economică şi aspecte legate de comerţ. Următoarea rundă de consultări va avea loc în luna februarie. Obiectivul este ca, până la semnarea Acordului de Asociere cu UE, consultările pe marginea Agendei să fie finalizate.
Discuţiile dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova pe marginea Agendei de Asociere au fost lansate pe 19 decembrie 2013, în cadrul unei videoconferinţe.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE