Astăzi toți lucrătorii din domeniul financiar își sărbătoresc ziua profesională. Cu această ocazie, premierul Iurie Leancă le-a transmis un mesaj de felicitare, anunță Politik.md.
Șeful Executivului și-a exprimat recunoştinţa din partea Guvernului tuturor colaboratorilor din acest important domeniu pentru contribuţia substanţială adusă la dezvoltarea sectorului financiar și le-a adresat cele mai frumoase felicitări şi succese în activitate.
„Dezvoltarea şi perfecţionarea permanentă, sub egida Dumneavoastră, a sectorului financiar vine să asigure buna activitate a întreprinderilor, instituţiilor, extinderea capacităţilor de competitivitate în condiţiile economiei de piaţă.
În acelaşi context, menţionez contribuţia majoră a Ministerului Finanţelor, autoritatea centrală de specialitate, la promovarea politicilor bugetare, fiscale, vamale, elaborarea şi implementarea mecanismelor necesare realizării acestor oportunităţi şi asigurarea creşterii potenţialului financiar al statului”, transmite Iurie Leancă printr-un mesaj de felicitare.
El a menționat că anume suportul ministerului a fost elaborată Strategia de dezvoltare a managementului finanţelor publice 2013-2020, care prevede alocarea şi gestionarea eficientă a resurselor financiare publice pentru activităţi care să contribuie la dezvoltarea continuă a Republicii Moldova. De asemenea, premierul a apreciat colaborarea consecvente cu instituţiile financiare internaţionale şi cu partenerii de peste hotare, în privința beneficiului de susţinere financiară integrală și realizarea în Moldova a proiectelor de amploare.
Și fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruța, și-a exprimat mesajul de felicitare pentru colegii săi. Acest lucru a fost făcut ieri, după demiterea sa din funcție. Cu toate astea, Negruța susține că va rămâne în continuare în echipa ministerială a Finanțelor.