Prima conferinţă naţională în domeniul cooperării intercomunitare, desfășurată astăzi, 5 iunie la Costeşti, raionul Ialoveni, a adus pe ordinea de zi mai multe probleme, pe care le înfruntă autoritățile din localitățile țării. În acest sens, prim-ministrul Vlad Filat a precizat că pe parcursul elaborării Strategiei Naţionale de Descentralizare au ieşit în evidenţă numeroase probleme şi bariere cu care se confruntă aleşii locali şi cetăţenii.

„Trebuie să recunoaştem că nu există remedii foarte simple şi rapide de redresare a unui sistem de administrare publică locală istoric constituit în felul în care îl avem astăzi. Nu este uşor de transformat peste noapte administraţia publică locală într-un mecanism excelent, care funcţionează pe placul tuturor", a spus Vlad Filat.
 
Potrivit lui, Guvernul mai are de lucru la capitolul servicii de calitate în domeniul aprovizionării cu apă, canalizare şi salubrizare, amenajarea teritoriului, gestionarea deşeurilor, infrastructură şi transport public, servicii de mediu şi ecologie, ordine publică, educaţie şi sănătate, protecţie socială şi multe alte domenii.
 
„În R. Moldova sistemul administraţiei publice locale este fragmentat excesiv. Avem numeroase primării, care nu au suficiente capacităţi administrative pentru a face faţă atribuţiilor de prestare a serviciilor locuitorilor şi astfel rămân doar la funcţii de reprezentare a aleşilor săi. În astfel de condiţii Cooperarea Intercomunitară este un instrument foarte adecvat pentru a spori potenţialul autorităţilor locale. Practica internaţională confirmă, că împreună pot fi obţinute mult mai bune rezultate, decît dispersat", a spus Vlad Filat.
 
O asemenea conferinţă naţională  este organizată în premieră în ţara noastră şi are scopul de a extinde conlucrarea dintre administraţia publică centrală şi locală cu asociaţiile reprezentative şi toţi cei interesaţi de dezvoltarea locală şi regională.
 
Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile, este organizat de Cancelaria de Stat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şi se desfăşoară cu sprijinul Proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), Programului Comun pentru Dezvoltare Locală Integrată, implementat cu susţinerea PNUD, UN Women şi  sprijinul financiar al Guvernului Suediei, şi Proiectului Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) de Susţinere a Autorităţilor Locale din Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE