Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Primele negocieri dintre AIE şi comunişti în privinţa alegerii preşedintelui

Reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană şi opoziţia comunistă din Republica Moldova s-au întâlnit luni pentru prima dată, la mai mult de un an de la formarea actualului parlament, pentru a discuta identificarea unei soluţii pentru alegerea preşedintelui la şedinţa parlamentului care se va desfăşura duminică.
Întrevederea a fost una fructuoasă şi au fost identificate mai multe posibile soluţii pentru rezolvarea problemei alegerii şefului statului, au menţionat reprezentanţii AIE şi ai comuniştilor.
“S-au discutat mai multe scenarii de depăşire a crizei politice, inclusiv de înaintare a unei candidaturi din afara parlamentului. Urmează să continuăm discuţiile”, a menţionat secretarul executiv al PCRM, Iurie Muntean, precizând că următoarea întrevedere va avea loc marţi.
Însuşi faptul că a avut loc acest dialog, care într-o măsură oarecare ne-a permis să cunoaştem punctul de vedere al opoziţiei este important, a declarat şeful fracţiunii Partidului Democrat, Dumitru Diacov. “Presupun că nu vor fi discuţii uşoare, dar important este că am încercat să-i convingem pe colegi (comunişti n.red) să participe la votarea preşedintelui, ca un exerciţiu al salvării naţionale”, a declarat Diacov, menţionând că după această întrevedere este “optimist-moderat”.
La 15 ianuarie urmează să se desfăşoare alegeri repetate pentru funcţia de preşedinte, după tentativa eşuată de la mijlocul lunii decembrie. Între timp, Curtea Constituţională urmează să decidă joi dacă scrutinul precedent a fost valid, deoarece a existat o contestaţie din partea deputatului Mihai Godea care acuză că nu a fost respectat secretul votului, pentru că majoritatea deputaţilor au prezentat public buletinele de vot. Tot joi expiră şi termenul de înregistrare a candidaţilor. Până acum nu există niciun pretendent la această funcţie care să aibă susţinerea a cel puţin 15 deputaţi pentru a fi înregistrat, iar candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană Marian Lupu a anunţat că nu va candida, după ce de trei ori nu a obţinut majoritatea necesară de 3/5 din voturile deputaţilor.

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

Tudor Gheorghe: „Păpuşaru’ a hotărât”
MESAJUL marelui istoric Nicolae Iorga adresat României în anii '30
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |