Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Examenele de absolvire în Transnistria – FĂRĂ VIITOR, dar încă SOLICITATE

realitatea.ro
Foto: realitatea.ro
Examenele de absolvire a instituţiilor de învăţământ au început şi în stânga Nistrului. Peste 2700 de persoane au susţinut ieri al doilea examen din această sesiune, la matematică, comunică Politik.md.
Potrivit aşa-numitului minister al Educaţiei de la Tiraspol, 135 de elevi au ales o formă alternativă de susţinere a probei la matematică şi 9 persoane nu s-au prezentat deloc, deşi, printr-o cerere îşi manifestaseră anterior intenţia de a susţine examenul.
Potrivit aceleeaşi surse, la al doilea examen numărul tentativelor de fraudare s-a triplat faţă de proba la limba maternă. Astfel, din sălile de curs, de la începutul sesiunii, au fost eliminate 34 de persoane care ar fi încercat să copie.
Până la acest moment Comisia a controlat aproape 2700 de lucrări. 
 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

Tudor Gheorghe: „Păpuşaru’ a hotărât”
MESAJUL marelui istoric Nicolae Iorga adresat României în anii '30
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |