Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
EVZ: Întregirea Costuleniului trebuie să înceapă frumos

“Sârma ghimpată dintre comuna românească şi cea din Republica Moldova este pusă la pământ, după câteva decenii în care neamurile aflate de-o parte şi de alta s-au rupt aproape cu totul”, scrie publicaţia Evenimentul Zilei într-un material dedicat demolării gardului din sârmă ghimpată de la frontiera moldo-română şi stării de spirit ai locuitorilor din în satul Costuleni, singurul, care are “case pe ambele maluri ale Prutului”.
În Costuleni, atât inundaţiile, cât şi dominaţia străină (Imperiul Rus), “a mutat casele tot mai departe de râu, împrăştiindu-le pe ambele maluri. O parte dintre cei mutaţi ar fi înfiinţat, după aceea, satul românesc de azi, ceilalţi s-au dus în stânga, în Basarabia”, relatează EVZ.ro. Gardul de 360 de kilometri de sârmă ghimpată, ridicat în timpul Uniunea Sovietică, la graniţa cu România au îndepărtat “neamurile”, care “s-au strigat o vreme, s-au mai căutat”, apoi “au trebuit însă să-şi vadă şi de viaţa lor”, adaugă publicaţia.
Locuitorii din stânga Prutului, raionul Ungheni (Republica Moldova) sunt optimişti odată cu scoaterea gardului, scrie Evenimentul Zilei: “Au trecut 20 de ani, şi moş Butnaru îi mulţumeşte lui Dumnezeu că a ajuns să vadă cum dispare sârma”. Iar cei din comuna Costuleni (judeţul Iaşi) consideră că românii trebuie să-i susţină moral pe basarabeni: “Ar trebui să fim mai aproape, că nu suntem aşa aproape în momentul de faţă, şi să răspundem cu aceeaşi dragoste pe care ne-o arată ei” este de părere Valeria Popa, profesoare de istorie şi geografie.
“Întregirea trebuie să înceapă frumos, cu un autocar plin de elevi şi de bătrâni din Costuleniul celălalt, cu îmbrăţişări şi cu strângeri de mână”, consideră Popa.
Potrivit publicaţiei Evenimentul Zilei chiar dacă distanţa dintre Costuleniul basarabean şi cel din România este de vreo oră şi jumătate cu maşina, situaţia la Vama Sculeni nu este simplă pentru cetăţeanul Republicii Moldova. Acesta trebuie “să prezinte felurite acte şi să arate că are la el cei 500 de euro ceruţi de Uniunea Europeană”, aminteşte EVZ.ro.
 
Comentarii
marcel chiper
23.02.2010 15:48
numai asta stiti sa faceti. mai exista localitati cu acelasi nume pe ambele maluri ale prutului, maca nu stiti sa lucrati macar pe gogle punetil la treba
...
23.02.2010 16:59
@marcel chiper, tu macar ai citit articolul de aici pina la capat?????? ai observat faptul ca se face referinta la sursa?????? in general, tu ti-ai dat macar interesul sa vezi articolul in orginal, si apoi sa faci concluzii???? In articolul respectiv s-a facut referinta la un caz. Uite ca sa te scutesc de un efort si pentru ati aduce careva lumina asupra concluziilor facute: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/887279/Intre-Costuleni-ramane-doar-Prutul/
anton
23.02.2010 17:20
ce tine te informatie sunt de acor cu dl Popa "Întregirea trebuie să înceapă frumos..." daca sincer cind a facuto Filat nimeni nica nu a inteles numai ca un act electoral. PUNCT!
Ion
23.02.2010 19:12
Antonele, vrei Unire, fă-ţi-o. F... în Romania! Acolo e locul tău, împreună de alde Filat şi Ghimpu cu măliga-Chirtoacă. Cui îi pasă de campanie electorală, ei fură, iar noi stăm şi privim ca ceva normal. "Marea frăţie de ţigani" mu este pe pentru moldoveni. Acum da, este Punct!
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

Tudor Gheorghe: „Păpuşaru’ a hotărât”
MESAJUL marelui istoric Nicolae Iorga adresat României în anii '30
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |