Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Curtea Constituțională simplifică procedura de înregistrare a partidelor politice

 Curtea Constituțională a declarat drept neconstituționale prevederile Legii privind partidele politice, potrivit cărora, la depunerea documentelor pentru înregistrarea formațiunii se prezintă actul de constituire însoţit de lista membrilor partidului politic, al căror număr nu poate fi mai mic de patru mii, dar și faptul că la momentul constituirii partidului, membrii acestuia trebuie să fie domiciliaţi în cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea din Republica Moldova, dar nu mai puţin de 120 de membri în fiecare din unităţile administrativ-teritoriale menţionate. Hotărârea a fost pronunțată astăzi de către magistrații Înaltei Curți.

Curtea a declarat neconstituționale textul „al căror număr nu poate fi mai mic de patru mii" din teza I și teza II „La momentul constituirii partidului, membrii acestuia trebuie să fie domiciliaţi în cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea din Republica Moldova, dar nu mai puţin de 120 de membri în fiecare din unităţile administrativ-teritoriale menţionate" din articolul 8 alineatul (1) litera d) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice”, se arată în hotărârea CCM.

 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

Tudor Gheorghe: „Păpuşaru’ a hotărât”
MESAJUL marelui istoric Nicolae Iorga adresat României în anii '30
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |