Politic Social Economic Extern Transnistria Interviuri Cultural Divertis Sport
Scrie o știre          Toate articolele           Sondaje           Opinii           Horoscop           Infografic
Cum va arăta CEL MAI MARE aeroport din lume

Dubaiul se poate lăuda cu un nou record în materie de construcţii, după ce, duminică, al doilea cel mai mare aeroport din ţară - Al Maktoum International Airport - şi-a deschis porţile pentru liniile comerciale.
Situat în Jebel Ali, Al Maktoum International Airport va deveni cel mai mare aeroport din lume în momentul în care va fi finalizat, scrie CNN, citat de Realitatea.net.
Autorităţile din Dubai au participat, duminică, la o ceremonie pentru deschiderea primelor linii comerciale ale aeroportului, după ce în ultimii trei ani acesta a operat doar linii cargo.
Deşi, iniţial, serviciile pentru pasageri urmau să fie complete începând din anul 2017, mega-proiectul a suferit unele întârzieri, din cauza crizei financiare, astfel că autorităţile au anunţat că aeroportul va fi finalizat în 2027.
Costurile acestei construcţii sunt estimate la peste 32 de miliarde de dolari. Aeroportul va avea cinci piste, cu o capacitate anuală de 160 de milioane de călători şi 12 milioane de tone de mărfuri.
Drept comparaţie, cel mai aglomerat aeroport din lume în prezent, Hartsfield-Jackson Atlanta International Airport, s-a lăudat cu aproximativ 95 de milioane de călători în 2012.
Dubai este a doua mare economie din Emirate, după Abu Dhabi.
Printre noile proiecte anunţate în ultimele două luni în Emirate se numără o replică a Taj Mahal, de patru ori mai mare decât originalul, şi cel mai mare mall din lume, care va fi construit în cadrul unui complex de shopping şi grădini mai mari decât parcul Hyde din Londra.
Emiratul încearcă să revitalizeze piaţa imobiliară, blocată după criza financiară mondială din 2008-2009, deşi a acumulat datorii de 113 miliarde de dolari pentru a se transforma într-un hub comercial şi turistic. Emiratul are de plătit anul viitor datorii de 7 miliarde de doalri, iar în 2014 vor ajunge la maturitate plăţi de 32 miliarde de dolari, potrivit Bank of America Merrill Lynch.
Piaţa imobiliară din Dubai a fost deschisă pentru investitorii străini în anul 2002, dând naştere unei perioade de boom în sectorul construcţiilor, cu proiecte extravagante precum cel mai înalt zgârie-nori din lume şi o serie de insule artificiale pe coasta emiratului. Lucrările la două dintre cele trei insule în formă de frunză de palmier au fost întrerupte în trimestrul al treilea al anului 2008, din cauza crizei financiare mondiale.
 
 
 
 
 
 
 
Adaugă comentariu
Vă rugăm să folosiţi un limbaj decent în comentariile pe care le lăsaţi. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum si jigniri, trivialităţi, injurii se vor sancţiona prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul politik.md nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.
Nume / Prenume
 
Mesaj
 

Introduceţi codul
CAPTCHA Image
refresh
 
   

MESAJUL marelui istoric Nicolae Iorga adresat României în anii '30
VIDEO Bebelușul prințului Harry și al lui Meghan Markle a fost arătat publicului
Partide politice


Publicitate
| Politic | Social | Economic | Extern | Transnistria | Interviuri | Cultural | Divertis | Sondaje | Opinii | Horoscop | Infografic | Sport |   Contacte   |